Interviu cu Isabela Covei, expert-contabil la firma YZA TOTAL Accounting SRL

„Încă din copilărie am crescut cu deviza că „Nu există nu pot, ci există nu vreau” și situațiile întâlnite în viață m-au făcut să înțeleg că atunci când nu vrei să faci un lucru, chiar nu poți să-l faci. Ambiția este o calitate pentru mine și din acest motiv am ales să pot, sau să încerc să pot să-mi ajut clienții, pentru a găsi soluția cea mai bună în rezolvarea problemelor lor în domeniul economic. ”-spune Isabela Covei, expert contabil. Haideți să citim interviul!


 

1.  Ce v-a atras la contabilitate, ce factori v-au determinat să alegeți această carieră? Când ați decis că doriți să deveniți contabil?

Un prim factor determinant în alegerea carierei de contabil, de expert-contabil, a fost  momentul în care părinții mei au avut control de fond de la Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În acel moment am decis să îmbrățișez profesia de contabil.

Al doilea factor determinant a fost în timpul realizării lucrării de licență. Profesorul îndrumător mi-a spus o frază după care mă ghidez și acum în carieră: ”Tu ai terminat studii economice. Înțelegi toți termenii, dar de acum înainte vei întâlni antreprenori care nu știu acești termeni sau nu îi înțeleg. Învață legislația pentru tine, dar învață să o transmiți pe înțelesul lor!”

2.  Cum a început și în ce stadiu se află acum afacerea Dumneavoastră?

Acum trei ani am plecat pe acest drum, după ce tutorele de practică în domeniul resurselor umane  mi-a sugerat că pot să am propria mea afacere în domeniul economic.

În acest moment, împreună cu echipa mea, ne aflam în topuri și încercăm să satisfacem toate nevoile clienților noștri, în domeniul economic.

În privința stadiului, nu mă pot pronunța, deoarece evoluăm mereu și căutăm să fim cât mai buni.

 

 

 

 

 

 

 

3. Aveți un domeniu preferat? Pe ce arie a contabilității v-ați specializat?

Domeniul preferat este „contabilitatea HORECA", dacă o pot numi așa. Este un domeniu în care ai nevoie de atenție la fiecare cifră existentă într-un document, dar și un domeniu în care există un „joc de puzzle".

Specialitatea aleasă încă din cadrul facultății a fost ramura „Fiscalitate", „Contabilitate fiscală”.

În cadrul masterului am ales specialitatea „Fiscalitate în domeniul resurselor umane și al salarizării".

4. Care au fost cele mai importante momente în cariera Dumneavoastră?

Cele mai importante momente din carieră?!?!

Primul moment important a fost în anul 2013, când am intrat pentru prima dată într-un birou de contabilitate. Deși eram doar un stagiar în practică, pentru prima dată eram „domnișoara contabilă" și „colega mea" care înregistra documentele justificative pentru fiecare tranzacție a unei societăți. Colegii de birou m-au tratat ca de la egal la egal, iar tutorele de practică în contabilitate financiară mi-a acordat toată încrederea că puteam pune în practică tot învățasem în timpul facultății.

Al doilea moment important din carieră a fost atunci când am rezolvat speța cea mai grea din domeniul resurselor umane (cel puțin pentru mine): „expulzarea unui cetățean străin de pe teritoriul României și readucerea lui.”

Al treilea moment, pentru că trebuie să existe un al treilea moment, are loc atunci când un client își pune semnătura pe contractul de prestări servicii. În acele momente realizez faptul că, în mod direct și indirect, acel client îmi acordă încrederea deplină că îl voi putea ajuta să obțină profit și că îi voi găsi soluții la absolut toate problemele cu care societatea sa se confruntă în domeniul economic.

5. Cum vă amintiți de perioada inițială a afacerii? A fost o perioadă ușoară sau grea, ce dificultăți ați întâlnit?

Perioada inițială a afacerii a fost și grea, dar și ușoară. În prima jumătate de an de la înființarea societății am avut norocul de a semna primele 4 contracte. Apoi, a urmat o pauză de aproximativ 8 luni de zile fără niciun contract nou semnat.

În perioada aceea reinvesteam toate veniturile într-o locație noua, mobilier pentru birou, publicitate etc. Practic, ajunsesem să câștig doar pentru a reinvesti.

Singura dificultate întâlnită era lipsa de încredere a antreprenorilor în momentul în care descopereau cine este persoana din spatele apelului telefonic. Mă tot loveam, și încă mă mai lovesc, de aceeași frază: „Atât de tânără ești! Sigur nu ai suficientă experiență!”

Nimeni nu lua în calcul că deși tânără ca vârstă, puteam și pot găsi soluțiile spețelor întâlnite la fel de repede ca un coleg cu mai multă experiență în domeniu.

A fost de ajuns să găsesc soluția primei probleme întâlnite de administratorul unei firme, pentru ca acesta să-și dea seama că vârsta nu este un impediment.

6.  De ce sunteți cel mai mândru/ă până în clipa de față?

Mă simt mândră ca am îmbrățișat această profesie de fiecare dată când găsesc soluția unei spețe sau primesc feedback de la clienți.

Mă simt mândră când îmi privesc clienții în ochi și văd că i-am făcut să înțeleagă tot ce le-am explicat.

Sentimentul de mândrie îl simt atunci când, colaborând în cadrul unor lucrări mai mari din acest domeniu, întâlnesc foști profesori sau tutori de practică, iar aceștia mă privesc cu încrederea acordată unui egal.

Aceste momente sunt cele mai frumoase pentru mine ca persoană, ca profesionist.

7. Cum țineți legătura cu clienții? Cât de importantă este relația personală cu fiecare client în parte?

Relația dintre contabil și client devine personală deoarece, cu trecerea timpului, ambele părți dezvoltă o încredere reciprocă.

Eu și echipa mea ținem legătura cu clienții noștri prin e-mail sau telefonic, încercând să le oferim tot timpul cele mai bune soluții la problemele pe care le întâmpină. Uneori, clienții ne cer sfaturi și în alte probleme, personale.

Este foarte important să ai cu clienții o relație deschisă și bazată pe încredere.

8. Ce credeți, se poate vorbi despre relația contabil-client ca despre un parteneriat? Cum a decurs acest lucru în cazul Dumeavoastră?

Da! Se poate vorbi de un parteneriat în relația contabil-client.

Inclusiv în agenția noastră, au fost situații în care am găsit la alt client soluția problemei întâmpinate de un client.

Până în acest moment, metoda adoptată de noi, de a privi fiecare relație cu un client ca pe un parteneriat, a devenit un mare avantaj.

9. Cum ați descrie relația ideală contabil-client?

Relația ideală contabil-client ar fi ca absolut toți clienții să aducă actele la timp, să achite onorariile în termenele scadente și să fim contactați de client înainte de luarea deciziilor în activitatea de zi cu zi.

Pentru noi această relație este încă în stadiu de vis și sperăm să reușim să-l îndeplinim.

10. Cum a fost afectată afacerea dumneavoastră de situația actuală?

Cred că situația actuală ne afectează pe toți, într-un fel sau altul.

Ne-a afectat emoțional, deoarece unii clienți au fost nevoiți să se reprofileze sau să-și suspende temporar activitatea, iar disperarea din ochii lor ne-a făcut să înțelegem că soluțiile la această problemă vor întârzia să apară.

Această situație ne-a afectat automat și sub aspect financiar, dar preferăm să credem că orice societate are și câștiguri, și pierderi.

Nu căutam vinovați, ci încercăm să găsim soluții.

11. Care este provocarea cea mai mare din anul aceasta?

Cea mai mare provocare din acest an este să ajungem să satisfacem absolut toate nevoile clienților noștri în domeniul economic. Ne dorim cu ardoare să atingem performanța inspirată chiar din deviza noastră: ”TOTUL DE LA A LA Z ÎN DOMENIUL ECONOMIC”.

12. Ce sfaturi aveți pentru ceilalți antreprenori? Cum pot supraviețui ei această perioadă?

Sfaturile mele către ceilalți antreprenori sunt să nu renunțe la activitatea societății, iar dacă au fost obligați prin legislația în vigoare să-si suspende activitatea, să se reprofileze.

Dacă vom căuta mereu soluții la orice problemă, vom reuși să ne îndreptăm cu pași mărunți și siguri spre succes. Doar așa putem supraviețui în această perioadă – NERENUNȚÂND LA „LUPTĂ"!

13. Ce sfaturi ați da tinerilor care doresc să devină contabili? Care ar fi primul pas pentru ei?

Tinerilor care doresc să devină contabili le spun că trebuie să țină cont de cel mai important lucru: dragostea pentru cifre.

Dacă au această dragoste, sfaturile primite de la cei mai în vârstă în acest domeniu vor deveni infime.

Munca în domeniul economic înseamnă în primul rând pasiune, hobby și plăcere.

Contabilitatea înseamnă a trăi 80% din timp printre cifre.

Un alt sfat important este lecturarea legislației zi de zi, pentru fiecare speță în parte. Poate, la prima vedere, o speță seamănă cu alta, dar când începe aprofundarea încep să se vadă și diferențele. Fără această lecturare a legislației, piedicile vor începe să apară.

Tinerii contabili trebuie să reflecteze dacă au capacitatea să se dăruiască pentru fiecare firmă în parte. Dacă pot vedea societatea clientului ca pe propria întreprindere.

Primul pas în cariera de contabil, dar și cel mai important, este alegerea tutorelui de practică. Tinerii contabil trebuie să-și aleagă cei mai buni tutori de practică.

Sfatul meu este ca această practică să înceapă încă din al treilea an de facultate și să continue până la sfârșitul masterului. Să caute să se angajeze prima dată într-o societate de contabilitate, apoi, dacă pot și își permit, să „zboare" pe drumul lor, în propria afacere.

14. Ce vă inspiră în viața de zi cu zi și în ce găsiți motivația necesară să continuați?

Inspirația mi-o găsesc în oamenii din jurul meu, în familie, prieteni etc.

Profesia aleasă mă inspiră.

Încă din copilărie am crescut cu deviza că „Nu există nu pot, ci există nu vreau” și situațiile întâlnite în viață m-au făcut să înțeleg că atunci când nu vrei să faci un lucru, chiar nu poți să-l faci.

Ambiția este o calitate pentru mine și din acest motiv am ales să pot, sau să încerc să pot să-mi ajut clienții, pentru a găsi soluția cea mai bună în rezolvarea problemelor lor în domeniul economic.

Caută contabil

Citește ultimele articole publicate

Calendarul sărbătorilor legale în 2021.
05.01.2021
Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de weekend.
Interviu cu 	Oana Alexandru
26.11.2020
Iată un nou interviu, de data aceasta am avut onoarea să stăm de vorbă în mod virtual cu Oana Alexandru , care ne vorbește despre începutul carierei sale, despre domeniul contabilității și despre munca ambițioasă care a adus-o unde și-a propus! Haideți să o urmărim!
Află cum te ajută tehnologia la automatizarea verificărilor contabile
12.11.2020
Rapoartele contabile corecte și verificate sunt o prioritate pentru orice contabil sau firmă de contabilitate care iși dorește să ofere servicii de calitate, insă din cauza schimbarilor legislative continue și a birocrației excesive, timpul dedicat verificărilor este din ce in ce mai redus. Astfel crește riscul de a avea rapoarte contabile eronate, de a transmite infomații gresite către autoritațile statului și implicit de a avea clienți nemulțumiți.

Întrebări frecvente

Platforma noastră se adresează antreprenorilor care își caută un contabil și totodată și contabililor care își caută potențiali clienți, antreprenori.
Platforma noastră se adresează antreprenorilor care își caută un contabil, iar aici îl pot găsi după ce primesc multiple oferte de preț de la contabilii membri TopContabil, la solicitarea lor.
Platforma noastră se adresează totodată și contabililor care își caută potențiali clienți, ca antreprenori. Contabilii care se înregistrează pe platforma Topcontabil pot vedea cererile de ofertă detaliate ale potențialelor clienți.
eu-logos
speed-logo
Proiect finanțat din
Fondul Social European
prin Programul Operațional Capital Uman
(POCU 2014-2020)